Cheile Turzii, deasupra raului de nori

Duminica trecuta am mers in Cheile Turzii sa parcurgem un traseu de alpinism clasic, primul pe anul acesta. Alegem Priponul Mare pentru ca e scurt si in soare.


In chei gasim frig, bruma si un rau de nori ce se prelingeau printre pereti topindu-se apoi pe masura ce urcau pe defileu.


Ne grabim sa ajungem la Pripoane unde speram ca e soare si frumos.


Ajunsi insa constatam ca Soarele jos din aceasta perioada nu mai are puterea sa patrunda pana la baza peretelui ci il scalda doar de undeva de la 15-20 metri deasupra noastra. Pornim dar nu inaintam foarte repede pentru ca e frig, stanca uda iar lungimile de sus inierbate si friabile asa ca dunga de lumina termina traseul inaintea noastra.


Admiram marea de nori ce se varsa prin canion, nori in care urmeaza sa ne scufundam din nou in scurt timp si observam tarziu ca am ajuns intr-un fel de labirint de piatra. Cu un telefon ne lamurim ca urcarea spre platou din acest punct e complicata mai ales ca, intre timp, se lasase noaptea. Noroc cu un punct de retragere pe care il observase Mihaela la urcare, putin in stanga liniei, si care ne scoate din 2 rapeluri inapoi la baza traseului.

Insula Sentosa, Singapore

Este a 5-a insula ca marime din cele 63 care alcatuiesc Singaporele si, in zilele noastre, o foarte populara statiune turistica a carui nume inseamna in dialectul malay: pace si liniste. Prin contrast, in trecut se numea: "Insula Mortii" sau "Insula de Dincolo de Moarte". De ce se numea asa? Nu stie nimeni cu exactitate dar cel mai probabil din cauza piratilor ce misunau pe aici, a credintelor confrom carora aici era paradisul razboinicilor rapusi sau poate in amintirea epidemiei de malarie care in 1840 aproape a exterminat primii colonisti de pe insula.




Puntea suspendata ne conduce de pe plaja Palawan spre mica insula din apropiere. Chiar daca pentru a ajunge aici trebuie sa folosim nu mai putin de 3 poduri, singaporezii se lauda cu cel mai sudic punct al Asiei Continentale, de aici "se vede" Ecuatorul aflat la doar 136 de km distanta.


Faptul ca a Singapore a ramas si azi unul din marile porturi ale lumii se vede clar si in forfota de ambarcatiuni de toate felurile ce roiesc in jurul insulei.



(Imagini din 19 Iulie 2009)

Singapore - Orasul Leului

Desi primele referiri asupra insulei dateaza inca din secolul al 3-lea, numele de azi isi afla radacinile 1000 de ani mai tarziu cand printul din Srivijaya, Sri Tri Buana, acosteaza pe insula unde intalneste un leu (desi este putin probabil ca atunci pe insula sa fi existat lei) si considerand aceasta un semn de bun augur, fondeaza aici o asezare cu numele Singapura, care in sanscrita inseamna "Orasul Leului".


Bazele Singaporeului modern sunt puse insa abia in 1819 cand Sir Thomas Raffles semneaza un tratat in numele Companiei Britanice a Indiilor de Est cu Sultanul din Johor, stapanul de atunci al insulei, si fondeaza aici un port comercial. Rolul acestuia era de a-i concura pe olandezi, principala putere coloniala in arhipelag la acea vreme si a spori puterea britanicilor mai ales in conditiile in care rutele comertului cu opium intre India Britanica si China, devenit extrem de important, treceau pe aici. Asezarea strategica in apropierea stramtorii Malacca si faptul ca era un port fara taxe face ca, in ciuda opozitiei olandezilor, acesta sa cunoasca o dezvoltare foarte rapida si sa ajunga in doar cativa ani un punct central al comertului din regiune.


Daca la sosirea pe insula in 1819, Raffles a gasit o mica comunitate de cateva sute de persoane concentrate in jurul gurii de varsare a raului Singapore, in zilele noastre avem de-a face cu una din cele mai dens populate locuri de pe Pamant iar peisajul insulei a devenit in totalitate urban, construit. Insula este lagata de continent prin 2 poduri ce traverseaza Stramtoarea Johor, cel mai lung avand aproape 2 km.


Esplanada de la malul marii...


Merlionul, animal fantastic gandit special pentru a deveni simbolul orasului combina capul de leu cu corpul de peste. Statuia originala inalta de 8,6 metri, construita in 1972 vegheaza din nou la gura de varsare a raului Singapore dupa ce a fost stramutata in 2002 din locatia sa initiala.


Gradina Botanica incanta mai ales prin abundenta de neimaginat a orhideelor.






Gradina Chinezeasca a fost construita in 1975 dupa principiile arhitecturale si de peisagistica ale vechiului Imperiu Chinez. Pagoda pe 7 nivele de aici este una tipica si urmareste stilul celei de la Templul Ling Ku din Nanjing.


Gradina de Bonsai in stil Suzhou adaposteste peste 2000 de arbori miniaturali.


Ming Hsiang Hsieh - Casa Ceaiului


Vedere asupra gradinii de pe una din terasele pagodei.

(Imagini din 18-19 Iulie 2009)

La Marea Chinei de Sud

Desi vizita in Borneo a fost mult mai scurta decat ne-am fi dorit iar programul foarte incarcat, gasim totusi timp si pentru cateva ore de relaxare la Marea Chinei de Sud, undeva la 20 km spre Sud de Kota Kinabalu, cu vedere spre Pulau Dinawan si alte cateva insule, intr-un mic golf cu apa putin adanca si tulbure, de culoare verde-cenusie cu niscaiva tente rosiatice.


Plaja nu este foarte larga, cu nisip fin presarat cu scoici si fragmente de corali. Fiind insa aproape de o zona intens locuita marea duce la mal, din pacate, si multe gunoaie.




Palmierii aplecati spre mare ascund casutele localnicilor ce se insira de-a lungul plajei.




Intalnim odihnindu-se la umbra si cateva bangka sau canoe cu lonjeron (ama) ambarcatiuni traditionale de pescuit sau transport. Flotorii laterali (din bambus de cele mai multe ori) adauga un plus de stabilitate ambarcatiunii permitandu-i sa navigheze in ape agitate fara insa a pierde prea mult din hidrodinamica.




Pescuit de subzistenta in apele putin adanci ale golfului cu plase sau chiar cu undita. In cazul plasei tehnica e simpla dar cere ceva indemanare si pescarul o executa in cel mai meticulos stil posibil. Fixeaza un capat al plasei undeva la 20-30 de metri de mal apoi o intinde din metru in metru descriind un arc de cerc. Cand plasa se termina o fixeaza la capatul ramas, apoi...


...pescarul se transforma in haitas lovind apa cu o bata pentru ca pestii panicati astfel sa se indrepte pre larg. In final, cu aceiasi meticulozitate, incepe sa adune plasa; din cand in cand culege din ea cate un peste de marimea palmei pe care il aseaza satisfacut in traista.

(Imagini din 6 August 2009)

Ampoita - Tabara de catarat, toamna 2009

Nuuuu, nu am terminat cu Asia, nu scapati asa usor, doar ca nu pot sa nu va impartasesc cateva imagini de la Tabara de escalada de toamna a CAR-istilor Universitari din Cluj ce a avut loc in zona "Calcarele de la Ampoita" (Pietrele Gomnusei), langa Alba Iulia, in 24-25 octombrie.


Si acum daca ma gandesc nu-mi prea vine sa cred ce bafta am avut cu cele 2 zile de vreme perfecta in mijlocul unei perioade de frig, nori, ploaie si chiar zapada. Participarea a fost peste asteptari, aproape 50 de persoane s-au adunat pentru cele 2 zile de escalada, unii veniti de departe: de la Brasov sau tocmai de la Pascani.


"Legendele" despre acest loc povestesc despre trasee foarte dificile, asigurari rare sau prima protectie amplasata la inaltime foarte mare de pamant. Noi am gasit insa, cel putin la "Piatra 2" unde s-a desfasurat in mare parte tabara, trasee "prietenoase", de toate gradele si pe toate gusturile. Ca o dovada ca zona a placut, lumea s-a catarat zi-lumina, desi unii erau la stanca pentru prima data iar pentru altii a fost prima data cand au catarat cap de coarda.


Caracteristice zonei sunt traseele pe fete verticale sau cazute cu alveole, predomina prizele scurse pe o stanca foarte compacta si aderenta. Pe alocuri insa intalnim si portiuni extrem de friabile in zonele cu intruziuni de brecii calcaroase. Cele 3 klippe de calcar alb cu inaltimi cuprinse intre 15 si 44 metri se evidentiaza clar in pesiajul domol de la poalele Trascaului, martori ai eroziunii selective recente dar si ai unei perioade mai vechi si framantate, marcate de miscari tehtonice ce au rupt cele 3 blocuri dintr-o faleza calcaroasa.


La final, desi tabara era de escalada, o parte "cucerim" varful "Pietrei 2" pe un traseu de alpinism clasic cu pitoane si asigurari mobile. Cand ajungi in varf parca satisfactia e alta si asta se vede pe chipurile colegilor.


Ziua e scurta si cum timpul trece pe nesimtite, inserarea ne prinde rapeland sau recuperand materiale de prin perete. De-abia astept tabara din primavara...

Mount Kinabalu, Borneo - partea a 2-a

Dupa urcarea prin padurea deasa si apoi o portiune prin ceata, coborarea spre Mesilau ne scoate, in sfarsit, pe o creasta laterala cu vegetatie scunda ce ne ofera privelisti deopotriva asupra varfului cat si asupra zonei de la poalele muntelui.


Aici domina conifere tropicale putin inalte si contorsionate in cele mai bizare feluri, adevarati bonsai naturali.




Exista mai multe explicatii pentru originea numelui Kinabalu, dar cel mai probabil inseamna "vaduva chinezului" si provine dintr-o veche legenda ce povesteste despre o femeie localnica despartita de sotul ei, un print chinez plecat pe mare spre casa, sa-si vada parintii. Nestiind ca iubirea lor era interzisa si sperand ca el se va intoarce, femeia urca noapte dupa noapte pe varful muntelui de unde spera sa vada intr-o buna zi corabia lui apropiindu-se de tarm. Dupa ani de asteptare, din cauza epuizarii si deznadejdii, femeia s-a imbolnavit si a murit iar Spiritul Muntelui, impresionat de loialitatea ei, a transformat-o intr-o stanca astfel incat sa poata privi spre mare si sa-si astepte pentru totdeauna sotul iubit.








Dupa ce s-au rostogolit vijelios din cascada in cascada pe versantii inclinati ai muntelui, micile cursuri de apa isi gasesc in sfarsit linistea.


Creasta se termina si suntem inghititi din nou de padurea deasa si intunecoasa.




Ajungem la Mesilau si poarta metalica cu zabrele groase se inchide in urma noastra. Plecam cu oarecare regret: mai putin pentru ca nu am atins varful si mai mult pentru ca nu am ratat sa vedem mare parte din etajele superioare ale muntelui. Ne consolam amintindu-ne ca oricum sutele de orhidee si hibiscusi erau doar in foarte mica proportie inflorite si ne gandim la o probabila revenire, intr-un alt sezon.

Prima parte aici...

(Imagini din 5 August 2009)

Mount Kinabalu, Borneo - partea 1

Situat in extremitatea nordica a Insulei Borneo, in partea malaeziana a acestuia, este cel mai inalt si proeminent munte din zona, parte a lantului muntos Crocker, unul din cele mai importante puncte de interes biologic din lume si parc national din 1964 cu o suprafata de 752 kmp. Nu am ajuns pana pe varf ("de ce?" este o intreaga alta poveste) ci am facut doar o plimbare de 9 ore pornind de la Timpohon, am atins altitudinea maxima la 2702 metri in punctul numit Layang Layang si am coborat apoi spre Mesilau. Daca prima parte este preferata de majoritatea celor ce urca pe varf pentru ca este mai scurta si mai usor accesibila in schimb partea dintre Layang Layang si Mesilau este favorita celor ce doresc sa observe mai bine natura. Acest din urma sector este denumit si "Poteca Botanistilor" fiind folosita initial de naturalisti, in scop stiintific si doar ulterior deschis turistilor.


Este unul din locurile cu cea mai mare biodiversitate de pe Pamant si cu o rata a endemismului foarte ridicata. Daca bogatia in specii este mare indeosebi la poalele muntelui in padurile de dipterocarpacee, in schimb endemitele apar in special in etajele superioare datorita izolarii si a solurilor foarte sarace. De exemplu in acest areal exista mai multe specii de ferigi decat pe intreg continentul African.




Geomorfologic vorbind, Mount Kinabalu este un tanar masiv granodioritic, racit abia in urma cu 10 milioane de ani, ce continua si azi sa se ridice prin echilibrare isostatica cu aproximativ 5 mm pe an din mijlocul peneplenei din roci sedimentare ce il inconjoare si isi inalta punctul maxim, Varful Low, in prezent la inaltimea de 4095 m deasupra nivelului marii. Activitatea ghetarilor ce l-au acoperit de-a lungul Pleistocenului au lasat urme evidente ca Valcelul aceluiasi Low sau crestele crenelate.


Fiind extrasezon doar 2-3 din zecile de specii de rhododendron erau inflorite.


Una din cele peste 800 de specii e orhidee salbatice (dreapta) care traiesc in acest areal; la fel ca si in cazul rhododendronilor, foarte putine orhidee erau inflorite.


Plantele "carnivore" din genul Nepenthes se gasesc aici intr-o diversitate nemaintalnita cu un numar de 13 specii cunoscute din care 5 sunt endemice. Pentru a suplini carentele de nutrienti din sol aceste plante isi dezvolta din frunze modificate acele redutabile capcane in care pe langa insecte uneori sfarsesc chiar si mici mamifere.


Titlul de "cea mai enervanta planta" este revendicat fara drept de apel de ratanii cu ale lor mii de tepi incovoiati. Acestia ii ajuta sa se ridice spre lumina mult ravnita din partea superioara a coronamentului dar in acelasi timp se agata fara mila si de piele, haine, bagaje.


Poteca este larga si consolidata pe multe portiuni cu traverse de lemn ce te obliga la pasi mari si obositori.




Uneroi "capcanele" carnivorelor ating dimensiuni remarcabile: la cele mai mari specii ele pot creste pana la zeci de centimetri, pot contine peste 3 litri de lichid si pot captura animale de marimea sobolanilor.


Din cauza umiditatii din aer, practic nu exista nici un petec de scoarta liber ci fiecare centimetru este intesat cu epifite dintre cele mai variate: de la licheni si muschi pana la ferigi si orhidee.

Partea a 2-a aici...

(Imagini din 4-5 August 2009)